| | Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril Se mai numeşte şi Izvorul Tămăduirii şi a fost construită în secolul XVI de către boierii Buzeşti. |
| | Castelul de apă - la 100 de ani Nicolae P. Romanescu ia iniţiativa construirii Parcului Bibescu. Proiectul executat de Edouard Redont a luat Medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Paris (1900). Construcţia a început în anul1987 şi a fost inaugurat în 1903, în prezenţa Regelui Carol. |
| | Catedrala Metropolitană Sf. Dumitru Biserica Sfântul Dumitru stă, încă, sub taina veacurilor cernute temeiul istoric al aşezării Catedralei Mitropolitane actuale. S-a ridicat, în anul 1652, tot pe urme străvechi, ctitoria domnească a lui Matei Basarab, în vatra Băniei Craioveştilor, ca altar închinat "Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir", ocrotitor tradiţional al Craiovei. În secolul XIX a fost mistuită de un incendiu, după care a fost refăcută. |
| | Catedrala Metropolitană Sf. Dumitru - 1 Biserica Sfântul Dumitru stă, încă, sub taina veacurilor cernute temeiul istoric al aşezării Catedralei Mitropolitane actuale. S-a ridicat, în anul 1652, tot pe urme străvechi, ctitoria domnească a lui Matei Basarab, în vatra Băniei Craioveştilor, ca altar închinat "Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir", ocrotitor tradiţional al Craiovei. În secolul XIX a fost mistuită de un incendiu, după care a fost refăcută. |
| | Chioşcul rustic - la 100 de ani Nicolae P. Romanescu ia iniţiativa construirii Parcului Bibescu. Proiectul executat de Edouard Redont a luat Medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Paris (1900). Construcţia a început în anul1987 şi a fost inaugurat în 1903, în prezenţa Regelui Carol. |
| | Insula mare şi unul din podurile de acces - la 100 de ani Nicolae P. Romanescu ia iniţiativa construirii Parcului Bibescu. Proiectul executat de Edouard Redont a luat Medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Paris (1900). Construcţia a început în anul1987 şi a fost inaugurat în 1903, în prezenţa Regelui Carol. |
| | Insula mică - la 100 de ani Nicolae P. Romanescu ia iniţiativa construirii Parcului Bibescu. Proiectul executat de Edouard Redont a luat Medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Paris (1900). Construcţia a început în anul1987 şi a fost inaugurat în 1903, în prezenţa Regelui Carol. |
| | Intrarea în Parcul Bibescu - dupa 100 de ani Nicolae P. Romanescu ia iniţiativa construirii Parcului Bibescu. Proiectul executat de Edouard Redont a luat Medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Paris (1900). Construcţia a început în anul1987 şi a fost inaugurat în 1903, în prezenţa Regelui Carol. |
| | Lacul - la 100 de ani Nicolae P. Romanescu ia iniţiativa construirii Parcului Bibescu. Proiectul executat de Edouard Redont a luat Medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Paris (1900). Construcţia a început în anul1987 şi a fost inaugurat în 1903, în prezenţa Regelui Carol. |
| | Lacul inferior - la începutul secolului XX Nicolae P. Romanescu ia iniţiativa construirii Parcului Bibescu. Proiectul executat de Edouard Redont a luat Medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Paris (1900). Construcţia a început în anul1987 şi a fost inaugurat în 1903, în prezenţa Regelui Carol. |
| | Palatul Bibescu în anul 2000 Palatul se află în Parcul Nicolae Romanescu. |
| | Parcul Bibescu - la 100 de ani Nicolae P. Romanescu ia iniţiativa construirii Parcului Bibescu. Proiectul executat de Edouard Redont a luat Medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Paris (1900). Construcţia a început în anul1987 şi a fost inaugurat în 1903, în prezenţa Regelui Carol. |
| | Pavilionul - la 100 de ani Nicolae P. Romanescu ia iniţiativa construirii Parcului Bibescu. Proiectul executat de Edouard Redont a luat Medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Paris (1900). Construcţia a început în anul1987 şi a fost inaugurat în 1903, în prezenţa Regelui Carol. |
| | Podul suspendat - astăzi Nicolae P. Romanescu ia iniţiativa construirii Parcului Bibescu. Proiectul executat de Edouard Redont a luat Medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Paris (1900). Construcţia a început în anul1987 şi a fost inaugurat în 1903, în prezenţa Regelui Carol. |
| | Podul suspendat - la 100 de ani Nicolae P. Romanescu ia iniţiativa construirii Parcului Bibescu. Proiectul executat de Edouard Redont a luat Medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Paris (1900). Construcţia a început în anul1987 şi a fost inaugurat în 1903, în prezenţa Regelui Carol. |
| | Podul suspendat - la 25 de ani Nicolae P. Romanescu ia iniţiativa construirii Parcului Bibescu. Proiectul executat de Edouard Redont a luat Medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Paris (1900). Construcţia a început în anul1987 şi a fost inaugurat în 1903, în prezenţa Regelui Carol. |
| | Podul suspendat şi castelul de apă - la 10 ani Nicolae P. Romanescu ia iniţiativa construirii Parcului Bibescu. Proiectul executat de Edouard Redont a luat Medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Paris (1900). Construcţia a început în anul1987 şi a fost inaugurat în 1903, în prezenţa Regelui Carol. |
| | Strada Lipscani - 2 Imagine de arhivă |
| | Vedere din Parcul Bibescu - 1 Nicolae P. Romanescu ia iniţiativa construirii Parcului Bibescu. Proiectul executat de Edouard Redont a luat Medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Paris (1900). Construcţia a început în anul1987 şi a fost inaugurat în 1903, în prezenţa Regelui Carol. |
| | Vedere din Parcul Bibescu, după inaugurare Nicolae P. Romanescu ia iniţiativa construirii Parcului Bibescu. Proiectul executat de Edouard Redont a luat Medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Paris (1900). Construcţia a început în anul1987 şi a fost inaugurat în 1903, în prezenţa Regelui Carol. |